Barbatii ...si iubirea

La douazeci si ceva de ani vreau sa inteleg si eu mai multe despre acest aspect atat de complex...cum se poate schimba o persoana asa usor.
Eu de multe ori nici pe mine ma inteleg,....dar am pretentia totusi sa inteleg pe altii, pe ceilalti din jurul meu, care vazand per ansablu comportamentul lor, poate ca imi permit sa "dau cu parerea"..
Mi se intampla de multe ori sa imi schimb dintr-o data starea de spirit, dar de ce...nu stiu. Poate nu e chiar din cauza mea.. o fi de la vreme, de la scoala, sau pur si simplu asa imi vine... Cert este ca, in ultima perioada, am avut o senzatie de nesiguranta emotionala. Mda, asta ma da peste cap.. Si ma plang ca astea-s probleme. Dar stii vorba aia, sa suferi in dragoste, e mai rau decat orice durere. Nu stiu daca eu intr-adevar sufar din dragoste, dar stiu ca barbatii sunt ca femeile : DE NEINTELES. De aici reiese "problema" mea..
De ceva timp incerc sa ma obisnuiesc unui stil de viata dinamic si sa ma ocup mai mult de scoala.. eh da..ma gandesc mult la scoala, dar mai mult la alte probleme...amoroase:))..
Am observat ca fericirea mea e oscilanta, poate ca a oricarui om normal, zic.. Si totusi, de ce imi fuge gandul la altele cand nu trebuie? Am multe carente la scoala...am un stres cu sesiuneaaa, vai de mine...insa parca, e altceva ce ma framanta si ma pune pe ganduri in sinea mea.. Poate oi descoperi eu intr-un final ce mi-e si cu iubirile astea, aventurile, idilele...mai exact, barbatii..
Daca tot am pomenit cuvantul asta, hai sa ne gandim putin la barbati, in adevaratul sens, ca fiinta umana. Sunt foarte interesanti ca structura, similari ca forma, diferiti ca gandire. Comportamental, sunt niste hormoni mergatori care cauta o sursa de incalzire. In momentul in care se descarca bateria sursei respective...merg mai departe, cauta alta. Inteligenti, perspicaci si constienti de frumusetea si farmecul lor, profita din plin, cu putin curaj de ...noi. O teorie intrega ar fi de spus despre ei, insa nu cred ca sunt in masura sa imi bat gandurile degeaba, pentru ca... zic eu ca nu merita osteneala. Clar sunt complicati, doar prin felul lor de a fi, iar asta ne transforma pe noi femeile intr-un specimen mult mai incomprehensibil.
Iubirea este un lucru minunat, iar cand o simti, nimic nu ti se pare greu. Da!
Apoi ma gandesc, daca este un lucru minunat, de ce se sufera din dragoste? Nu inteleg chestia asta...desi am trait-o de multe ori... E mult de gandit si de dezbatut aici: practic cand iubesti si te desparti de persoana iubita, trebuie sa fii fericit ca o iubesti in continuare, si ca simti sentimentul acela de iubire(desi stai si plangi noptile dupa el\ea)...doar ca e mai nasol ca te-a parasit si nu mai este impartasit. Asta da...dureros. Pai si ce daca plangi ca nu mai e langa tine, totul in viata are un sens, o logica(...hmm mdea, cred ca aici mai bine tac, iubirea nu prea are logica) dar in fine... important de stiut este faptul ca atunci cand iubesti, nu te mai gandesti la conditia ta, daca mai esti impreuna cu persoana respectiva sau nu...pur si simplu esti fericit in sinea ta ca stii sa iubesti, ca stii sa tii la o persoana si ca ti-ai ai dat efortul maxim intr-o relatie...
Pare complicat, dar mie sincer mi s-a intamplat sa fiu fericita pentru el.. chiar de nu mai eram impreuna. Chiar stiu, adica tind sa cred ca stiu ce este iubirea: o senzatie foarte placuta si care te face sa te simti aerian si... fericit. Iti pune un zambet pe buze, te face sa iti inchizi ochii si sa te batai pe scaun.
Nu conteaza cine m-a facut sa sufar, prin comportament, vorbe...sau lipsa lor, stiu ca inima mea bate in continuare pentru cineva.. care merita!

Iar şi din nou!

         Începe anul şcolar, pentru cei ca mine..la facultate. Deocamdată stau în Focşani, nu pot să mă bucur şi eu de prima zi de anu' II pentru că nu am chirie şi deh...tre' să stau pe acasă o perioadă. E gol, lumea pleacă ba la Iaşi, ba la Bucureşti.. Încep să mă simt ca o singuratică tristă închisă în camera ei care nu are cu cine ieşi. Acum cred că este ocazia mea să îmi termin cartea pe care am început să o citesc pe la jumătatea verii, iar ajunsă acasă, nici că am mai răsfoit-o. A fost mai distractiv să ies şi să pierd nopţile cu prietenii mei.
Aşa multe "chestii" frumoase am făcut vara asta, aş avea cu ce să mă mândresc, dar acum sincer, parcă m-a copleşit solitudinea asta de început de an şi .....nu mai am chef.
       Vara asta, am învăţat multe, despre oameni. Cele doua luni în Italia, mi-au aratat că foarte greu poţi avea încredere în cineva. E uşor al naibii să fii dezamăgit. M-am trezit cu o plata enormă pe un contract ce îmi poartă numele, circumstanţele fiind de aşa natură încât nu am scăpare, decât să plătesc o factură de care nu sunt responsabilă. Acest fapt mă induce într-o stare deloc corespunzătoare mie şi mă enervează...nu e corect. N-am chef să mă plimb prin tribunale, instanţe, etc...iritant de nedrept.
Trag adânc aer în piept şi încerc să mă gândesc la momentele frumoase...că am avut multe. Cine credea că avea să ajung eu în Barcelona? Minunata senzaţie doar când  mă gândesc. "Mai ştii cum ne plimbam în port, era aproape apus, pescăruşii parcă ne cântau, iar eu încercam să îi imit? Am căutat o terasă să mâncăm, apoi ne-am hotărât să o lăsăm baltă şi să ne aşezăm pe jos în port, lângă mare şi să o privim." Un filmuleţ amuzant şi luung a imortalizat acel moment. Asta îmi vorbeşte sufletul când îmi amintesc de ea...de frumoasa Spanie, de Barcelona. Statui, artişti de stradă, mâncare bună, locurile nemaivăzute şi oameni de toate felurile mi-a făcut şederea în Barca un "concediu grandios". Gradios şi binemeritat.
Am venit acasă. Mult aşteptatul "acasă", mă aştepta şi el. Pe cat de frumos a fost să îmi revăd "oamenii" pe atât de greu a fost despărţirea de ei. Îmi plăcea când mergeam pe undeva să jucam Monopoly, sau pur şi simplu să facem o plimbare până la Mc. Poze, râsete, plictiseală, jocuri, amintiri...de toate ne-am bucurat. Fiecare începe acum o altă viaţă, un alt drum, pe care mie îmi este cam greu să îl accept...vreau şi eu să plec undeva...nu să fiu lăsată...acasă.
       Ai mei sunt bine, muncesc... mama a fost acasă câteva zile...ce frumos, a fost, ne-am simţit. Acum parcă s-a sfârşit povestea, fiecare şi-a reluat "poziţia".
În fine, cred că totul are să fie spre bine...Cred că este nevoie de puţină răbdare. "The power", trebuie să mă ajute cumva...urgent.
       Bine aţi revenit la şcoală!

Un alt EU

          Cum se zice: "na că o făcui şi pe asta"..Heh, iacătă că am terminat şi cu sesiunea pe semestrul 2 din anul I, şi mă simt oarecum uşurată, că, vizavi de ce vorbeam cu mama pe mess acum puţin timp, pot spune că schimb şi eu prefixul şi o să trec finally în anul II.  Îmi încep postarea cu această informaţie, deşi s-a petrecut de ceva vreme, pentru că mă uitam la rezultatele de bac de anu' ăsta şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am trecut de el...cu bine. Oh, teribil. Nu foarte multă lume, dar îndeajuns ştie că de doi ani continui să fiu anul I la facultate..(din motive psihologic şi tehnic personale)..aşa că mă aşez frumos pe scaun şi îmi continui "versurile" pe acest minunat blog. Sunt în vacanţă, iar asta mă bucură enorm...dar..parcă..nu e chiar aşa cum mi-aş fi dorit eu..
          Zgomotul căăăălduros, canicular al oraşului, mă trezeşte morocănoasă fiecare dimineaţă, gen 13:00, 14:00.. mă duşuiesc repede, apoi îmi încep programul meu "incărcat, plin de activitate":))...E caaald, exagerat de cald, iar acest lucru îmi dezamăgeşte aşteptările în privinţa unei activităţi constructive.. uite cum stau bine mersi şi mă relaxez mai mult sau mai puţin satisfăcător în pat şi desigur pierzând şi puţintel vremea pe facebook. Acele lungi conversaţii cu..EL s-au dizolvat în mesaje off-line si apeluri de telefon la săptămână, din cauza proastei reţele şi probabil a neintersectării noastre pe internet..Îi mai scriu un cuvânt, două, după care logic, plictisită, mai dau un scroll down de la mouse,  în speranţa că oi găsi ceva nou pe facebook, iar rezultatul, desigur, mult aşteptatul nimic.
    Vara asta este o perioadă de cumpănă, atât pentru mine, cât şi pentru ţară observ....Ce naiba se întâmplă cu noi nu ştiu...oricum politica deşi mă plictiseşte, mă interesează, pentru că face parte din viitorul meu ca jurnalist..Pe partea cealaltă, adică eu..nu ştiu...stau şi mă gândesc că sufletul meu e păcălit de sentimente care îmi flutură prin stomac, dar care mi se întorc înapoi în conştiinţă. Dinstanţa îmi face rău, dar prezenţa şi mai rău..Printre sentimentele mele, la baza lor, am observat că stă un gram de raţiune, care este ca un wake up call şi mă trezeşte subit la realitate. Nu mi le pot controla uneori, iar asta mă enerveaza la culme...daa..ele, sentimentele, pentru că nu ştiu ce vreau, nu ştiu unde să ma duc, nu ştiu cum să ma port...Poate doar un lucru îmi este clar: incapacitatea de a face ceva în această luptă cu...mine. Sună absurd dar, mă zbat între realitate şi dorinţe, aşteptări, iar acest lucru nu îmi aduce nimic liniştitor sufletului meu. Fiecare zi mi-o petrec cu gandul la EL, dar nu e aici...ştiu că se gandeşte la mine, că ma iubeşte, că poate mă mai doreşte..dar..acel EL de cândva...nu mai există...iar eu, stau şi plâng, gândindu-mă că optimismul si dispoziţia mea bine construite, nu şi-au făcut efectul. Inabordabil gândul de a mă schimba...şi dacă da, oare cum, oare cum ar trebui??
Nu ştiu să îmi dau multe răspunsuri, doar întrebări absurde...care, mă macină pe interior...
Încerc totuşi să fiu optimistă, pentru că mereu există o voce "în fundal" care mă alintă şi îmi zice GO ON!!!... şi mama care mă călăuzeşte şi mă aşteaptă acolo la ea, cu braţele deschise si cu iubirea ei după care tânjesc de atâta timp...să o simt...

Şi uite aşa, revin la normal: încerc să mă relaxez bine bine pe scaun, să trag puţin aer în piept şi să mă las purtată în mintea mea..Poate mai scriu o postare, mâine...

O altă zi ...normală?

Şi uite aşa a mai trecut o zi în calendar, o zi obişnuită din viaţa mea...De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu ştiu cât de obişnuită ar fi, având în vedere că am început studiul intens pentru sesiunea minunată de sfârşit de prim an la Facultatea de Jurnalism. Practic, în momentul de faţă mă simt în rândul oamnilor conştiincioşi, care se apucă de învăţat mai din timp, şi nu sunt chiar leneşi şi delăsători, aşa cum sunt eu de multe ori...Îmi recunosc abilitatea de a recunoaşte acest lucru.
Trecând peste acest subiect, gingaş, ( în care am stat in faţa laptopului 6 ore, studiind) m-am gândit la o relaxare, şi anume o tură zdravănă de stadion. Metaforic vorbind desigur "o tură", căci toată viaţa mea m-am crezut o sportivă şi tind să cred că am un pic de înclinaţie( după un an de sport intensiv, box, acum 3 ani), căci am dus câteva ture bune. Am urcat destul de repede, spre aşteptările noastre( ale mele şi ale Iuliei, colega mea de apartament) în 135..de obicei aşteptam mai bine de 20 de minute acest autobuz enervant de nepunctual....Eram încântate că mergem la stadion, după un de repaos de vreo săptămână, dar dupa ce m-am aşezat bine pe scaun, mă uit în faţa mea, doi bărbaţi serioşi, care se uitau aşa insistent la noi, parcă ne numărau aluniţele( by the way, am şi foarte muulte). Cu feţele relativ încruntate, ne fulgerau câte o privire fixă, dupa care işi mutau privirea pe geam. Mi s-a părut ciudat, însă obişnuită de toate aceste "ciudăţenii" şi m-am pregătit să cobor din autovehicul. Am intrat încrezătoare în Stadionul Olimpia, din Vitan, si în micuţa noastră încălzire, îmi arunc cate un ochi să văd ce telespectatori mai sunt în tribune. De regulă sunt puştani de clasa a 8-a a 9-a, care pierd timpul şi nu ezită să facă diferite comentarii la adresa..să zicem..alergătoarelor..
Să vă zic ce m-a impresionat la un moment dat?
La scurt timp după ce am dat startul cronometrului şi am început alergarea, printre cuvinte, în discuţia cu Iulia, zăresc un om, un bărbat de aproximativ 40 de ani. Pe măsură ce mă apropiam în paşi alergători de el, pe atât de şocată puteam fi de curajul, si zămbetului lui vindecat. Acest om era handicapat, sau a avut un accident foarte grav: picioarele i se interesctau, iar sprijinul lui era într-o cârjă bine construită, masivă; axa corpului era total deformată, iar mobilitatea era .....enorm de scăzută. Condiţia lui era deplorabilă, însă mândria şi voinţa extraordinară cu care păşea pe pista de stadion m-au impresionat mult...susţinute de zâmbetul lui curajos.  În secunda doi, m-am uitat la Iulia, si i-am zis: " Ai văzut tipul ăla care era, cred, handicapat?"...."Da Roxi....Jesus...!". Se citea în privirea lui că îşi dorea probabil să fie coleg de pistă cu mine si Iulia, dar....

Mi-am continuat turele, până când am obosit şi am plecat spre casă. Când totul părea normal, pe lângă frica mea de controlul in autobuz( neavând credit destul pe card pentru 2 persoane, si chiar nu îmi doream o amendă) mă uitam obosită pe geam si îmi aminteam de acel om. Deveneam din ce în ce mai conştientă că fericirea constă în lucruri simple, dar mai ales în sănătate. E mare lucru să conştientizi că trăieşti, că mergi pe picioarele tale, că poţi înfrunta singur lumea...că poţi face orice, orice vrei.
 Când am ieşit de la metrou, un alt om, negru, urât, dintr-o altă frecvenţă mintală, zăcea pe jos, pe marginea trotuarului, şi făcea nişte gesturi absolut absurde, parcă mătănii, sau nu ştiu ce naiba, dar era nervos şi ţipa în acelşi timp, foarte neîngrijit si vulgar...îndrăznesc să mă uit la el, şi când s-a uitat şi el la mine, pentru o clipă se calmase dar, mi-am dat seama că am fost doar o virgulă pentru el, pentru că începuse din nou cu ţipetele....Nu am fost aşa speriată, dar tot mai uimită de societatea asta, de oameni şi întâmplările astea aşa ciudate.

Ce linişte în camera mea faţă de agitaţia de afară unde e.....e....Bucureştiul..
Chiar îmi ziceam în gând, după ce văzusem acest om de pe stradă, ieşindu-şi din fire..." Frate, parcă am trăit în peşteră...încă nu m-am obişnuit cu toate astea???...bine că mai am timp".
Într-un sfârşit ajung acasă frântă, îmi torn un litru de apă în pahar şi dau pe gât.
Mă relaxez un pic pe net, dupa mă pregatesc de un duş mult aşteptat:)

M-am liniştit, am revenit în camera mea, unde este bine..."linişte şi pace".............

Realitatea tristă...

Stropii de transpiraţie deja curg pe noi, iar parcă apa îngheţată de la chioşc tot  nu face faţă căldurii insuportabile.  Temperaturile caniculare ne-au luat prin surprindere, iar tot mai multe persoane, majoritatea bătrâne, devin victimele acestei devreme veri.

O plimbare în parc, pentru unii este plăcută, însă o plimbare în căutare de hrană, prin oraş, este un chin pentru alţii. Oamenii străzii sunt acei defavorizaţi care au avut de suferit iarna trecută, însă se pare că nici vara aceasta nu este mai torelantă cu ei.  În orice oraş îi vezi, dar te simţi neputincios, sau pur şi simplu treci pe lângă ei nepăsător, însă ei sunt singuri pe lume şi un singur covrig, sau o pâine ar însemna pentru ei o adevărată masă copioasă.

Societatea evoluează rapid, oamenii se schimbă rapid, la fel şi vremurile. Poate au greşit mult în viaţa şi nu au fost tocmai buni credincioşi, poate au neglijat  "legi" vitale ale vieţii si nu au respectat întru totul regulile importante, uneori nemiloase ale societăţii. Posibil legea nu a fost de  partea lor, şi-au pierdut case sau au fost înşelati, nu avem noi dreptul să judecăm. E vorba de oameni ai străzii, care, deşi nu cerşesc, unii capătă reputaţia de cerşetori. Mulţi nu îşi pot permite un trai decent, pe când alţii aruncă bani pe maşini, călătorii şi bijuterii scumpe. Lumea în care trăim e o realitate crudă atunci când ieşi pe strada şi vezi cum o femeie, un batrân, o familie traieşte acolo şi strada e “căminul” lor. Poate lipsa unui picior, boli grave sau incapacitatea mintală este cauza pentru care aceştia tot pe stradă rămân, iar trecătorii sunt “medicii” lor.

Vacanta

Observ ca a trecut aproape o luna de cand nu mai scris pe blog...eeh, ma scuza faptul, ca sa zicem, ca a fost Pastele, vacanta, calatorii, etc...Apropo de calatorii, pot spune ca mi-am petrecut vacanta de Pasti la Roma, cu iubitul meu, fratele meu, prietena lui, si mama. Emotiile le-am avut parca mereu, pentru ca era prima oara cand calatoream cu avionul insotita, in stanga mea nu mai erau necunoscuti, erau de-ai mei. Am fost bucuroasa mereu ca eram langa ei, iar cand am ajuns in parcarea aeroportului de pe taramul indepartat, am fost si mai fericita ca mi-am vazut prietenul zambind, dupa o imbratisare pofticioasa. Amandoi am avut o relatie cam complicata si neplacuta in ultima vreme, insa cu ocazia sarbatorilor de Pasti, ne-am zis ca merita sa fim mai toleranti si mai intelegatori cu noi, astfel intalnirea ne-a ajutat enorm. M-am distrat tot timpul, insa nu a fost vacanta perfecta pe care mi-o imaginam, se pare ca nu eram sigura de ceea ce sa va intampla,. poate mi-a fost frica sa cred ca avea sa fie totul frumos, avand in vedere tumultoasele intamplari din viata mea din ultma vreme.
Masa de Pasti a fost usor tensionata, acasa la prietenul meu, umblam toti in bucatarie ca pentru MASTER CHEF:)).La masa ni s-au alaturat si parintii Luminitei(prietena fratelui meu), iar mama le-a tinut companie cat noi eram in bucatarie pentru paste, friptura si salate. Tensionata pentru ca relatia mea cu mama nu a fost chiar cum imi doream, amandoua eram intr-o stare oarecum ciudata, iar neintelegerile dintre noi ingreunau si mai mult ziua. Cu bune cu rele am trecut si de ziua aceea care imi doream sa se termine cat mai repede, insa cu o mica dezamagire in suflet ca nu a mers asa cum imi doream. Oricum incet incet, situatia s-a schimbat cand distractia a revenit in prim-plan, iar iesirile prin Roma, pozele si rasetele au fost semn ca totul incepuse sa se schimbe.
Cele 5 zile petrecute acolo, cu asa multa lume cum de obicei nu prea se intampla, m-au facut sa raspund oamenilor care ma intreaba cum am petrecut de paste, simplu: frumos (cu mici chichinete) dar frumos.
Stau si ma gandesc de multe ori ca nu am trait totul la maxim, de ce?..nu stiu..Insa tind sa cred ca se intampla multora asa ceva, si chestia asta devine ceva obisnuit...Nu vreau sa mai fie asa, vreau doar sa cred ca timpul nu are limite, si spatiul ne ofera posibilitatea sa facem ce vrem..dar..oboseala, sentimentele si senzatiile ne fac sa incetinim, si sa luam o pauza...
Oricum trecand peste Pasti, am fost ACASA in sfarsit, in Focsani, si m-am distrat..A fost o alta atmosfera fata de vacanta precedenta, desigur mi-a lipsit prezenta LUI, insa m-am simtit si bine. Lumea se schimba, si se schimba mult, si lucrul asta l-am vazut mai ales in prietenele mele....Nu mai zic de faptul ca in puburi am vazut numai pitipoance si buze roz pe tocuri inalte de 15 cm...cam trist...
In fine, mi-am dat seama ca orasul asta s-a schimbat foarte mult, si se pare ca fara prietenele mele care erau acolo, nu cred ca faceam fata populatiei absente din baza mea de date, si nu cred ca aveam cu cine sa ies..cand te plimbi pe strada numai fete necunoscute. Au iesit puii din cuibusor la plimbare...?
Asa de bine m-am simtit, dar asa de repede a si trecut, iar unele certuri pe care le-am suportat au fost de neocolit. Cu toate ca am trecut printr-un moment crucial acum 2 zile, pare sa se anunte zile mult mai bune, si deja simt cum "soarele ma incalzeste si imi indulceste diminetile" doar cand ii aud vocea....desi nu mai vad ce cauta confuzia aici.
Vacanta de Paste si cea de la Focsani au fost de tranzitie, iar acum, cu un zambet pe buze, imi amintesc de zilele acelea. Chiar dupa cum spuneam, a fost frumos.....

..mai mult decat aparenta

Nu inteleg cum unoeri tot din jur poate fi interpretabil...Traim intr-un univers in care materia pe  care o percepem noi are o singura culoare, sau, ma rog, milioane de culori, dar bine definite, iar forma este exacta...consistenta, foarte vizibila...si totusi nu inteleg cum niste obiecte, locuri din jurul nostru pot fi usor spre foarte usor interpretabile...
Probabil nici eu nu inteleg ce scriu, sau nu stiu sa explic, dar stiu foarte bine la ce ma gandesc, si imi vin in cap doar o multitudinte de obiecte pe care noi le consideram necesarre si indispensabile in poseta noastra, in camera noastra, in viata noastra de zi cu zi. Citisem de curand, printre randuri, o carte in care am ramas putin mai mult decat uimita, in care mi s-a povestit relatia noastra cu mediul inconjurator. Perceptia, la nivelul uman este in continuare foarte slaba. Practic, noi nu percepem toate culorile, si formele pe care noi credem ca le vedem in jurul nostru. Mi se pare interesant faptul ca materia din jurul nostru, la nivel molecular, poate asemana mult corpului uman, cu mici diferente. ADN-ul este substanta din care suntem creati,  ceea ce nu exista in obiecte, insa exista o foarte mare legatura. Inima nostra este cel mai puternic generator electric, ea interactioneaza cu TOTUL, si TOTUL interactioneaza cu noi...Societatea este bazata pe LOGICA, lucru care ajuta doar 50 % la realizarea scopurilor si dorintelor noastra. Totul porneste de la inima, iar stiintific vorbind, inima nu are doar functia de a pompa sangele in corp; toate emotiile noastre ajung la inima, dupa care sunt transpuse in atomii din mediul inconjurator, astfel, observam ca emotiile si sentimentele ce pleaca de la inima transmit un semnal in exterior, iar mediul se schimba, practic.. Mintea este doar sita gandurilor noastre care se transforma in emotii si astfel ele ajung la inima. De aceea zic ca, obiectele neinsemnate din jurul nostru nu sunt chiar neinsemnate, ele isi schimba forma la orice atingere umana, la orice gand si sentiment. Totul depinde de noi "cum va fi ziua de azi"...
Incerc sa scap de tentativa de a o face pe filozofica, pentru ca ajung la concluzia ca eu pot gandi filozific insa nu ma pot si exprima ca atare. Cel mai simplu mod de a ma invata pe mine, si de a da si altora ocazia sa afle niste lucruri pe care poate nu le stiu, este doar sa scriu, sa scriu si sa constientizez si eu inca o data ce gandesc, prin cuvinte. Ar trebui sa ne consideram fericiti ca putem scrie, si avem capacitatea de a gandi si de a percepe lumea( intr-o viziune total diferita fata de cea care exista) si este foarte important sa constientizam toate aceste lucruri. Dupa cum ziceam totul se bazeaza pe logica, iar logica asta ajunge in sufletul nostru, si ne face sa ne intrebam: suntem buni? suntem rai? curajosi, sau tematori? E un cliseu raspunsul....toate lumea crede ca se cunoaste cu adevarat, dar nu este deloc asa...Dintr-un filmulet foarte interesant in  care un neamt imi vorbea despre legea rezonantei oculte, mi-am permis sa misc un pic buzele intr-un zambet satisfacut caci eu stiam cate ceva despre aceasta lege, si ce sta la baza ei, energia cuantica. Gregg Braden, un bestseller, si un om foarte foarte constient de ceea ce suntem noi ca oameni, si materia din jurul nostru, mi-a atras atentia intr-un mod mult mai deosebit asupra unor aspecte: ia o foaie de hartie si scrie tot ce te face sa te simti fericit, ce te face sa zambesti, ce este important pentru tine. Dupa ce ai scris in aceasta foaie, care de fapt ar trebui sa fie mult mai mult decat o foaie, in care ai scris si numele persoanelor pe care le iubesti, pe care le admiri, cu care te simti bine, care iti dau o energie pozitiva,  vei observa ca te simti mai bine, iar cand vine a doua cerinta, si anume, ia o alta foaie, si scrie in ea tot ce te face sa te simti rau, tot ce nu iti place la oamenii din jurul tau, toate defectele lor, si numele si etc....Zambetul va fi pe buze si cand vei scrie aceste lucruri urate, pentru ca ai trecut deja de primul proces care te-a indus practic intr-o stare de bine. Noi suntem ceea ce vrem, gandim ceea ce vrem, iar inima noastra este doar motorul care transmite in Univers dorintele noastre. "Suntem intr-o permanenta stare de receptie-emisie".
Invat pe zi ce trece sa devin mai puternica, si sa constientizez ca sunt stapana mea, iar lumea din jurul meu este sprijinul pe care eu ma dezvolt ca om. Este minunat sa realizam ca avem o putere de care nici nu stim, si odata cu experienta de viata, invatam ca suntem deosebiti, si doar noi ne putem construi strada pe care sa mergem....

Se schimbă metodologia admiterii la universitate. Nu vor mai conta mediile din liceu.

Se pare că viitorii studenţi ai genereţiei 2012-2013, vor da de greu cu înscrierea la facultate.  Calcularea mediei de admitere la orice facultate din ţară, nu se va mai face pe baza mediilor din liceu şi a examenului  de bacalaureat,  ci doar pe baza examenului de bacalaureat, precum și rezultatele obținute la examenele de licență și disertație (după caz) . Conform unui ordin al Ministerului Educaţiei, la calcularea mediei de admitere într-un program de studii universitar, nu vor mai fi luate în seamă mediile  sau notele obţinute în timpul liceului.

Sursa foto: www.mediafax.ro

 "Încurajăm reintroducerea unor probe scrise sau orale la admitere în universitate. De asemenea, întrucât a existat un bacalaureat riguros, iar în acest an dorim unul la fel, universităţile se pot baza pe notele de la acest examen. Ordinul interzice folosirea mediilor din timpul anilor de studiu drept criteriu de admitere, pentru că există diferenţe mari de notare de la un liceu la altul. De exemplu, un 10 la un anumit liceu poate însemna doar 8 la altul", a declarat, miercuri, ministrul Educatiei, Cătălin Baba. Acesta este de părere că liceele diferă semnificativ, din punct de vedere al metodelor de notare, şi de aceea, pentru a evita orice polemică cu privire la capacităţile de admitere a fiecărui concurent la facultate,  ministrul a dat acest ordin.

Este vorba de camera 302 A

Au trecut exact 50 de ore de cand am plecat din Brasov, si aproximativ un an de cand nu mai locuiesc acolo....Zgomotul tipator ascutit al rotilor de tren ce lovea rutinat sina invechita  imi dadea fiori. Ma pierdeam in propriile ganduri, amintiri, si nu reuseam sa imi dau seama de un singur lucru, de ce ma duc. A fost ceva spontan, pe moment, am fost ca o pasare care si-a deschis aripile si simtea nevoia sa zboare undeva, spre necunoscut. Asa am fost si eu, mi-am luat bagajul si mi-am petrecut week-endul la Brasov....Ce frumos a fost, aveam in suflet emotia amintirilor de atunci, amintiri care pentru mine sunt superbe....s-au intamplat multe in Brasov, multe...Dar, cum nu vreau sa ma ascund dupa ipocrizie, vreau sa recunosc un lucru, Brasovul pentru mine e un oras incognito, un oras necunoscut...poate nu am avut ocazia sa cunosc cu adevarat lumea si esenta gustului brasovean, insa am convietuit intr-un mediu, care nu parea deloc brasovean. Am avut dezamagiri in randul prietenilor si o vorba spusa nepotrivit, un gest necugetat, poate fi ca un pumnal... Oameniii m-au indepartat de ei, desigur, cei care nu ma meritau..Regretele poate ca le am in mine, iar ironia zambetului pe care l-am avut in momentul cand am intrat in cladirea unde obisnuiam sa ma aflu, zi de zi, poate a fost neobservat. Heh, uneori ma face sa cred ca sunt o buna actrita...Nu stiu, oare s-a vazut? Oare s-a observat ca aveam un gust sarat cand am intrat acolo? Sper ca nu, pentru ca in momentul cand mi-am vazut fetele, prietenele( cele pe care inca le pot numi prietene), in momentul acela am intrat in povestea amintirilor, mi s-a indulcit privirea si parca urmam magnetic toate miscarile pe care le faceam candva, cand locuiam acolo. Imi teleghidam fiecare gand, si practic ma luptam cu odinioarele sentimente care se tot plimbau prin creierul meu...a fost o lupta frumoasa, haioasa, pentru ca a fost minunat cat am stat cu ele, a fost minunat cat am discutat, si am vazut ca aparentele erau ok, oamenii nu erau schimbati chiar cum credeam. Am vazut in privirile lor admiratie, poate invidie??...hm nu as vrea sa cred asa ceva.....ma simteam analizata, si imi placea, pentru ca ma consider o persoana imbunatatita, mai cizelata si traita putin prin viata. Sa nu exagerez, nu sunt printesa razboinica, dar nici un nimeni...Sunt cineva! Ma simt bine cand zic asta, capat mai multa incredere in mine, fiindca sunt o persoana mai buna, iar asta am facut-o eu, cu puterea mea, cu gandurile mele. Dumnezeu m-a ajutat, ma ajuta si stiu ca o sa ma ajute in continuare daca eu ii dau voie, si imi place cand parca aud " cioc cioc"...
Am trait multe emotii, sentimente, fiori, dar cel mai mare deja-vu l-am avut cand talpile mele au pasit tremurande in curtea centrala din fata caminului 15. Acolo a fost inceputul a 3 ore de puls marit, si fericire ca sunt acolo. Noptile pierdute pe palier in fata camerei, au fost redescoperite si reamintite instantaneu, cand mi-am reluat obisnuita pozitie, pe jos.... Imi doream mult sa ma intorc, la cei care merita. Am avut multe dezamagiri, iar locul acela a fost ca un macel pentru mine, unde "prietenia" parca nu isi gasea compatibilitatea in vocabularul inimii mele. Mintea mea vedea, ma atentiona, dar desigur ca eu nu bagam de seama.... Oricum, am trait si am invatat din experientele mele...iar acum traiesc din gandurile care ma tot judeca si ma tot cearta ca nu sunt sigura pe mine. Uneori am o nesiguranta ca totul merge cum trebuie, am o indoiala ca viata mea petrecuta la Brasov va avea consecinte ultrior, mai exact in schimbarea mea ca om. Desi sunt altcineva acum, inca simt niste frane, ce ma incetinesc... Pate suna exagerat, dar am avut o viata intens de interesanta in anul 2010-2011. Daa!!.. In fiecare week-end veneam la Bucuresti, traiam de pe o zi pe alta, banii mereu erau problema mea cea mai mare, iar chefurile erau ca pe banda rulanta...Zeci de drumuri pana la etajul 2, sau 7, sau 0....colegi, prieteni, amici . Zilele in care ma plictiseam erau acelea cand caminul era gol, iar eu, din lipsa posibilitatilor, ramaneam singura in camera si nu aveam tigari sa imi inec amarul...haha....ce prostuta eram. Desigur, sa imi distrug plictiseala ma duceam la sora mea, in alt camin in MEMO, alta zona. Drumul pana la ea era cel mai tare, ma satisfacea senzatia pe care o aveam cu castile in urechi, cu piesa care ma facea sa fredonez fiecare vers, parca eram acolo, in clip:))...Au fost vremuri frumoase, si poate sunt putin nostalgica, dar trebuie sa recunosc, am o viata mult mai buna acum si tot ce a fost, a ramas in sufletul meu, dar inchis bine undeva, ca vreau sa merg pe drumul pe care ma aflu acum. Sunt bine, insa de la o extrema am trecut la alta...Bucuresti, iubit, prieteni, ganduri....toate sunt noi pentru mine, sunt noi, neprevazute si de multe ori ma fac sa plang, de cele mai multe ori de fericire...!...Poate pierd tramvaiul de la fix, sau intarzie prea mult prietena mea sa mergem la scoala, poate ma cert din nou cu EL si ma intristez, dar toate acestea fac parte din viata mea...fara ele nu pot trai, am nevoie de ele. Ma simt dependenta de o viata mai buna, ma simt dependenta de un iubit care sa imi zica TE IUBESC, ma simt dependenta de mine. Vreau sa fiu EU in fiecare clipa...La un moment dat, acest lucru incepe sa devina dorinta, iar aceasta dorinta uneori e greu de realizat, pentru mine, fiindca simt ca trebuie sa schimb ceva, simt ca trebuie sa fiu altfel, dar oarecum eu nu pot, nu ma pricep, fiindca nu ma simt eu. Orice om cred ca trece prin asta, si dupa niste incercari si o perioada de timp, observa ca si-a gasit "the perfect match" cu personalitatea lui, cu EL insusi. Eu mai am de lucrat in privinta asta..
Nu este greu sa imi dau seama totusi ca acum, am langa mine oameni care ma iubesc, si ma fac sa ma simt bine, si increzatoare. Poate nu imi dau silinta intotdeauna 100%, dar eu stiu ce pot, cat pot si ce vreau.
Brasovul a fost o experienta uimitoare, acum imi dau seama ca viata nu inseamna doar distractie, e ceva mai complicat....Cert este ca trebuie sa avem grija cum traim, si cum ne "pierdem timpul"...
Ma simt bine cand scriu, desi poate nu imi iese tot din suflet, dar stim cu totii ca nu exista cuvinte in dictionar care ar putea descrie unele...ganduri...sentimente...
Cam asta a fost tot , in linii mari, despre viata mea in Brasov, in camera mea...fosta...302..A....

...E despre iubire, si despre mine

Nu stiu....sunt sentimente, ganduri, idei care se tot zbat in capul meu si nu reusesc sa imi dau seama de ce e asa balamuc, in jurul meu e totul normal....oare? Am mii de idei, parca as vrea sa propun o noua lege..in tara asta..este exact egal cu a te ineca la mal...penibil. Tot dau pe repeat piesa mea preferata si imi imaginez iubirea mea langa mine, adica iubitul meu........ imi zambeste sufletul cand ma gandesc la el, dar imi dau si lacrimi de fericire, sau durere, ca nu este langa mine de fapt...Ma consoleaza insa refrenul piesei pe care o ascult si imi fura un zambet zgarcit, iar fiorii nedumeriti trec instantaneu.
E un sentiment puternic, ma simt un univers de ganduri, imi vine sa plang (poate ca ma simt singura), dar de fapt ma tot gandesc la o tigara, o tigara pe care in momentul cand o fumez, simt ca imi fumez plictiseala...insa imi fumez doar nesiguranta si puterea...Sau mai bine nu fumez...Da, sunt puternica, sunt sigura...toti suntem. Avem o putere pe care nimeni nu si-o imagineaza, si daca am gandi toti cu toata capacitatea creierului, am fi genii, serios...Intr-o zi, imi voi da seama care e adevaratul SECRET, si cum voi putea sa il impartasesc si eu lumii....Este un secret, este o tehnica a unei vieti complet fericite, si nu sunt baliverne ceea ce vorbesc, chiar exista... Toti ne gandim la datorii, la examene, la munca, la griji si bla bla bla...dar daca ne-am gandi toti la cei dragi, daca ne-am gandi la cainele care fura mereu papucii de la usa, sau la piesa care ne place exagerat de mult, sau daca ne gandim pur si simplu la iesirea cu fetele de sambata seara...eh??...eu cred ca nu e nimic mai important decat noi.
Exista pe lumea asta un milion de teorii, filozofii si reguli care ne tot spun cum sa ne purtam, ce sa facem, cum sa facem....e stresant, si chiar enervant. De ce sunt reguli? De ce trebuie sa respect legea ??? Raspunsul cel mai ordinar si logic ar fi pentru ca asa exista liniste, pentru ca evitam haosul, pentru ca este un sistem social care este cladit pe forta marilor puteri, iar cei de la putere ne indruma pe noi, ne ajuta si ne arata drumul pe care sa il luam, un drum cat mai "curat, linistit si sanatos"...Seerios?? Eu cred ca sunt doar aberatii ultimile cuvinte in ghilimele..Este foarte adevarat ca marile puteri ne conduc si ne gadila inteligenta prin manipularea lor, astfel noi nu mai gandim cu mintea noastra, ci cu a lor..Haosul exista, linistea, la fel...what the fuck!!! Tot nu inteleg faza cu legile....Mai sus spuneam ca daca am folosi intreaga capacitate a creierului nostru am fi genii. Da, asa imi place sa cred, pentru ca noi avem un cuvant in tara asta, am putea schimba ceva in lume, dar cum suntem prosti si neevoluati, nu putem face lucrul asta. Imi cer scuze pentru adjectivele folosite, insa daca privinf in adancul situatiei, la nivel national, politica tanjeste dupa putina intelepciune si afectiune. Suntem neevoluati pentru ca nu facem nimic si prosti pentru ca nu stim cum.....Este dureros sa vad atata chin in jurul meu, cand eu o duc bine. Sa calatoresc foarte des cu avionul, in alta tara, pentru ca imi permit, am bani, iar altii stau in strada si cersesc macar putina atentie; eu am posibilitatea sa imi cumpar uneori o haina de firma, sa imi reinnoiesc garderoba periodic, pe cand ala mic de la metrou isi poarta aceeasi blugi de o viata si este nespalat de mai bine de o luna; eu imi permit sa stau cu orele in fata laptopului si sa scriu aberatii pe blog, sa imi pierd timpul pe facebook sau sa stau cu televizorul deschis ore in sir fara sa ii dau pic de atentie, altii insa nu au mai vazut un televizor de la ultima incercare de a face un ban, pe strada, iar in vitrina la media store vedea parca un videoclip sau un desen animat, care subit devenea o bucurie in sufletul lui ca se simtea macar o clipa la fel ca ceilalti. Nu inteleg cum se intampla ca un copil, un batran, adulti, adolescenti, pot trai pe strazi, iar singura lor dorinta este sa prinda si ziua de maine, sau cel putin asta imi imaginez eu ca gandesc....Oh, doamne, nici nu cred ca ma pot pune in pielea lor, si oarecum ma simt vinovata de chestia asta, desi uneori sunt nesimtit de nepasatoare de acest lucru...ce inseamna asta? ..nici eu nu stiu, si stau si ma gandesc cand dau iar play iar la piesa mea preferata, si imi trece gandul, pentru ca asa suntem noi, eu sunt nefolositoare, nu am ce sa fac...sunt incapabila sa ma gandesc la ce as putea face, sunt proasta ca nu stiu cum sa fac, si asa suntem toti....
Gandul la tigara mi-a trecut de mult, iar in capul meu se schimba si se amesteca ideile, si incerc sa imi dau seama la ce ma gandesc. Spatiul si timpul au devenit cei mai bun prieteni ai mei pentru ca asa, realizez ca lumea in care traiesc nu este basmul pe care mi-l imaginam eu de cand am inceput sa cresc....iar balaurul nu moare la sfarsit, defapt el traieste, dar traieste in fiecare dintre noi, fiindca noi nu ajutam cu nimic societatea atata timp cat avem ganduri negative, si in capul nostru stau doar problemele, datoriile si necazurile din trecut, sau mai rau prevenirea lor. Suntem egoisti....dar nu cum ar trebui..parca nu distingem realitatea de fictiune.
Hai sa va explic ceva ce am invatat de curand si ma simt minunat...sincer...ma simt absolut minunat. Acum cand incep sa vorbesc despre, ma simt bucuroasa si ma joc in scris, vreau sa ma ma simt bine... Pur si simplu gandul ca am puterea sa fac ceva in privinta asta, ma face sa imi dau seama ca poate nu sunt chiar asa de proasta cum credeam, si macar este un inceput in a schimba ceva in lumea asta, pe mine. Am invatat de la niste vorbe intelepte ca un gand bun, un suras, o intentie sustinuta pana la capat in a face ceva bine pentru mine, ma schimba, ma binedispune, si ma face sa ma gandesc la niste chestii pe care nici nu indrazneam sa le gandesc, sa sper... Tot din jurul nostru inseamna energie, inseaman molecula, milioane de atomi de care noi nici nu ii observam, logic.. Este impresionant si amuzat daca stai sa te gandesti ca esti ca o canapea, sau ca o crema, sau ca un laptop, ca un aliment. Toti suntem ceea ce vedem, insa nu avem capacitatea sa dezvoltam ceea ce vedem, si sa descoprim adevaratii noi. Cand intram intr-o camera, atomii, caldura, energia se modfica doar prin izul respiratiei noastre, nu mai zic de atingere. Optimismul, este generat de energia pozitiva, energia pozitiva este generata de ganduri bune, iar gandurile bune sunt generate de iubire. Zambiti fratilor, nu va costa nimic, ingrijiti-va, invatati-va, caliti-va, dar mai ales iubiti-va, ca doar atunci cand te iubesti pe tine, inseamna ca ai trecut testul, si poti trece mai departe, poti iubi pe alta persoana. Nu mai esti crainic in propria ta poveste de iubire, trebuie sa ii dai libertatea sa creasca si sa se dezvolte frumos, si o poti impartasi, o poti darui cuiva care merita. Iubirea....iubirea...nu stiu sa ii dau o definitie, ca nimeni nu ar sti sa o defineasca intr-adevar, dar eu o vad ca pe un pretext al visarii, o sfoara intre corpul nostru si mediul inconjurator.
"Iubirea este un împrumut ipotecar asupra unui viitor nesigur şi enigmatic."
"Dragostea poate fi otrăvită de curiozitatea prea obosită, de veşnica amânare a satisfacţiei sau de plictiseala curiozităţii satisfăcute."
Aceste citate de Zygmunt Bauman mi-au atras atentia intr-un mod deosebit, pentru ca, spun o realitate pe care, analizandu-le, eu o vad in felul urmator: sentimentele nu le poti controla corect? ..atunci nici iubirea. Este foarte simplu sa ne dam seama ca nu stii la ce sa te astepti cand iubesti, insa stii ca esti tot timpul fericit. Cel putin eu asa ma simt, si este grozav, fiindca pot spune ca imi iubesc din toata inima familia, care este cel mai frumos lucru de pe pamant, imi iubesc iubitul, imi iubesc cainele, imi iubesc prietenele mele, imi iubesc fostul prieten, iubesc fostele colege de generala, liceul, facultatea, tot ce imi apartine, pana si topul nou, abia cumparat.....Ador sentimentul asta, ador semntimenul de iubire, este ca o poezie incognito, si nu vrea sa se arate mereu, uneori chiar ne pacaleste, ceea ce o face mai interesanta si mai neasteptata. Nu stii cand iubesti decat cand te simti cu adevarat fericit, cand te lovesti de acel lucru iubit, cand ai ganduri frumoase, pozitive, si ulterior te simti si un om sanatos... implinit, chiar si daca doar te gandesti.
Poate nu sunt o persoana foarte inteligenta, poate nu sunt bogata, poate nu cunosc toate normele unei societati si bunele maniere si in fine....multe altele, dar sigur sunt un nimeni care vrea sa iubeasca. Vreau sa zambesc dimineata cand ma trezesc in ciuda cosmarului de 2 ori mai infricosator ca cel de cu o noapte inainte, si sa imi repet in fiecare zi "aah doamne ce frumos este cand iubesti", mai ales ca nu ma costa nimic.
Oamenii nu isi dau seama ca daca ar da mai multa importanta lor, corpului, mecanismului mintii lor, sinei lor, s-ar simti minunat in fiecare zi, iar datoriile si grijile ar fi doar un check in lista de zi cu zi...ceva aproape nesemnificativ in programul lor.
Chiar daca pretind ca nu stiu, nu stii, nu stim, nu stiti ce inseamna iubirea adevarata, SUFLETUL stie cel mai bine, doar el a tinut acolo zatul existentei, a faptelor si a trairilor noastre.
Inchei discurul meu (sper revigorant si nu plictisitor) satisfacuta ca am impartasit gandurile mele, si poate undeva in subconstientul cuiva, el va zambi, si cu timpul va realiza ca iubirea si toate sinonimele ei se bazeaza pe un singur principiu: esti ceea ce gandesti.

Puterea gandurilor

Este impresionant cum intr-o zi pe care oricare ar considera-o banala, mai exact ziua de luni, cand scoala, munca si toate grijile incep, eu am descoperit o poveste, cum imi place sa ii zic. Din prima clipa cand am dat play la filmuletul de 86 de minute, am ramas capturata in logica povestirilor marilor filozofi, autori, fizicieni etc. Am cautat pe google si am gasit pe www.divxonline.biz faimosul film THE SECRET, dupa care ulterior, s-a creat si o carte. Am spus faimos, pentru ca este ceva ce tot "bantuie prin casa mea"...in atmosfera se simte mereu aroma acestor taine secrete, a bazei filmului, in care se vorbeste despre legea atractiei. Tot filmuletul este o capodopera, iar cine il urmareste eu il consider norocos. Ii multumesc din suflet ingerului meu care mi-a patruns in casa, de curand, si a adus un val de energie pozitiva, un fel de feng-shui ambulant care ma binedispune dupa fiecare discutie purtata....Este trimisa de cineva care vrea sa imi transmita un mesaj, cu privire la problemele noastre existentiale, si de prioritatea nepotrivita a unor lucruri neimportante. Acest film mi-a dechis mintea si practic, ma face sa zambesc, pur si simplu cand ma gandesc la mama, sau la iubitul meu, la prietenii mei, la petrecerea super tare de anul nou....imi vin in minte toate clipele frumoase (eeh bine aproape toate..)si totul pentru ca imi deschide si sufletul, si imi smulge un zambet de care ma bucur din ce in ce mai mult. 
Recomand tuturor cu mult drag sa urmareasca acest film pentru ca merita, mai ales ca bucuria in suflet mi s-a marit cand am facut rost de cartea electronica THE MAGIC...can't wait to read it :x...
Aceste randuri au fost doar cateva din cuvintele si trairile mele dupa ce am vizualizat filmul, si nu cred ca as avea cuvinte sa exprim si sa arat cat de mult poate marca niste fraze filozofice o minte ordinara si poate usor pesimista. Va schimba cu siguranta un surub in creieras acolo;)....Aici aveti coperta cartii THE SECRET, de unde porneste practic....tot secretul....

Giordana Angi - "Incognita Poesia" | SanRemo Giovani 2012

O voce deosebit de superba, o tonalitate care pur si simplu te introduce in povestea melodiei. . . Divin!

Bun venit din nou!

Suntem in 12 martie, luni chiar....si de cateva zile ma tot gandesc sa imi deschid site-ul, blogul si sa ii dau un "refresh" general cu informatii noi si cateva cuvinte despre activitatea mea in lumea asta de jurnalisti, ca deh...sunt la facultatea de jurnalism...Sunt cateva saptamani bune, (asa imi place sa zic, in loc de luni) de cand nu am mai scris in blog, si cu scuzele de rigoare (mie), promit sa imi concentrez atentia mai mult in a scrie doua trei cuvinte periodic... macar...
Ca o persoana sincera, doresc sa precizez ca nu prea sunt calita in lumea asta, iar meseria de jurnalist, pentru mine inseamna o alta EU, in care informatia trebuie sa imi fie ca o hrana. Poate ar fi o dovada de neprofesionalism, insa nu ma vad o persoana care sa caute mereu si ceea ce nu o intereseaza, deci este necesar... Ma vad o buna jurnalista care sa caute totul despre ceea ce o intereseaza, si daca in viitor o sa dau inapoi, sau vreau sa o iau pe alt drum si nu spre jurnalism, inseamna ca am avut un accident si mi-am pierdut memoria. Simt ca este un miros apetisant care ma atrage spre acest domeniu social.
Imi doresc bun venit din nou acasa, pe blog, unde simt ca pot vorbi despre orice ca doar...pana mea...e libertatea mea sa vorbesc despre rochita de la Bershka, sau sa ma plang despre cearta cu prietenul meu..
"Si daca ceilalti o sa rada, sau o sa ma critice?"...eeh da, ca parca toti suntem la fel...Imi place sa primesc o critica, insa nu o ironie..Sunt deschisa la tot ce inseamna noutate, desi uneori imi place sa cred ca le stiu pe toate....:)) hehe.. just kidding...
Well, cam atat despre mica mea introducere, o sa imi lipezesc bine gandurile si voi transpune tot aici..pe curand..