La douazeci si ceva de ani vreau sa inteleg si eu mai multe despre acest aspect atat de complex...cum se poate schimba o persoana asa usor.
Eu de multe ori nici pe mine ma inteleg,....dar am pretentia totusi sa inteleg pe altii, pe ceilalti din jurul meu, care vazand per ansablu comportamentul lor, poate ca imi permit sa "dau cu parerea"..
Mi se intampla de multe ori sa imi schimb dintr-o data starea de spirit, dar de ce...nu stiu. Poate nu e chiar din cauza mea.. o fi de la vreme, de la scoala, sau pur si simplu asa imi vine... Cert este ca, in ultima perioada, am avut o senzatie de nesiguranta emotionala. Mda, asta ma da peste cap.. Si ma plang ca astea-s probleme. Dar stii vorba aia, sa suferi in dragoste, e mai rau decat orice durere. Nu stiu daca eu intr-adevar sufar din dragoste, dar stiu ca barbatii sunt ca femeile : DE NEINTELES. De aici reiese "problema" mea..
De ceva timp incerc sa ma obisnuiesc unui stil de viata dinamic si sa ma ocup mai mult de scoala.. eh da..ma gandesc mult la scoala, dar mai mult la alte probleme...amoroase:))..
Am observat ca fericirea mea e oscilanta, poate ca a oricarui om normal, zic.. Si totusi, de ce imi fuge gandul la altele cand nu trebuie? Am multe carente la scoala...am un stres cu sesiuneaaa, vai de mine...insa parca, e altceva ce ma framanta si ma pune pe ganduri in sinea mea.. Poate oi descoperi eu intr-un final ce mi-e si cu iubirile astea, aventurile, idilele...mai exact, barbatii..
Daca tot am pomenit cuvantul asta, hai sa ne gandim putin la barbati, in adevaratul sens, ca fiinta umana. Sunt foarte interesanti ca structura, similari ca forma, diferiti ca gandire. Comportamental, sunt niste hormoni mergatori care cauta o sursa de incalzire. In momentul in care se descarca bateria sursei respective...merg mai departe, cauta alta. Inteligenti, perspicaci si constienti de frumusetea si farmecul lor, profita din plin, cu putin curaj de ...noi. O teorie intrega ar fi de spus despre ei, insa nu cred ca sunt in masura sa imi bat gandurile degeaba, pentru ca... zic eu ca nu merita osteneala. Clar sunt complicati, doar prin felul lor de a fi, iar asta ne transforma pe noi femeile intr-un specimen mult mai incomprehensibil.
Iubirea este un lucru minunat, iar cand o simti, nimic nu ti se pare greu. Da!
Apoi ma gandesc, daca este un lucru minunat, de ce se sufera din dragoste? Nu inteleg chestia asta...desi am trait-o de multe ori... E mult de gandit si de dezbatut aici: practic cand iubesti si te desparti de persoana iubita, trebuie sa fii fericit ca o iubesti in continuare, si ca simti sentimentul acela de iubire(desi stai si plangi noptile dupa el\ea)...doar ca e mai nasol ca te-a parasit si nu mai este impartasit. Asta da...dureros. Pai si ce daca plangi ca nu mai e langa tine, totul in viata are un sens, o logica(...hmm mdea, cred ca aici mai bine tac, iubirea nu prea are logica) dar in fine... important de stiut este faptul ca atunci cand iubesti, nu te mai gandesti la conditia ta, daca mai esti impreuna cu persoana respectiva sau nu...pur si simplu esti fericit in sinea ta ca stii sa iubesti, ca stii sa tii la o persoana si ca ti-ai ai dat efortul maxim intr-o relatie...
Pare complicat, dar mie sincer mi s-a intamplat sa fiu fericita pentru el.. chiar de nu mai eram impreuna. Chiar stiu, adica tind sa cred ca stiu ce este iubirea: o senzatie foarte placuta si care te face sa te simti aerian si... fericit. Iti pune un zambet pe buze, te face sa iti inchizi ochii si sa te batai pe scaun.
Nu conteaza cine m-a facut sa sufar, prin comportament, vorbe...sau lipsa lor, stiu ca inima mea bate in continuare pentru cineva.. care merita!
