Au trecut exact 50 de ore de cand am plecat din Brasov, si aproximativ un an de cand nu mai locuiesc acolo....Zgomotul tipator ascutit al rotilor de tren ce lovea rutinat sina invechita imi dadea fiori. Ma pierdeam in propriile ganduri, amintiri, si nu reuseam sa imi dau seama de un singur lucru, de ce ma duc. A fost ceva spontan, pe moment, am fost ca o pasare care si-a deschis aripile si simtea nevoia sa zboare undeva, spre necunoscut. Asa am fost si eu, mi-am luat bagajul si mi-am petrecut week-endul la Brasov....Ce frumos a fost, aveam in suflet emotia amintirilor de atunci, amintiri care pentru mine sunt superbe....s-au intamplat multe in Brasov, multe...Dar, cum nu vreau sa ma ascund dupa ipocrizie, vreau sa recunosc un lucru, Brasovul pentru mine e un oras incognito, un oras necunoscut...poate nu am avut ocazia sa cunosc cu adevarat lumea si esenta gustului brasovean, insa am convietuit intr-un mediu, care nu parea deloc brasovean. Am avut dezamagiri in randul prietenilor si o vorba spusa nepotrivit, un gest necugetat, poate fi ca un pumnal... Oameniii m-au indepartat de ei, desigur, cei care nu ma meritau..Regretele poate ca le am in mine, iar ironia zambetului pe care l-am avut in momentul cand am intrat in cladirea unde obisnuiam sa ma aflu, zi de zi, poate a fost neobservat. Heh, uneori ma face sa cred ca sunt o buna actrita...Nu stiu, oare s-a vazut? Oare s-a observat ca aveam un gust sarat cand am intrat acolo? Sper ca nu, pentru ca in momentul cand mi-am vazut fetele, prietenele( cele pe care inca le pot numi prietene), in momentul acela am intrat in povestea amintirilor, mi s-a indulcit privirea si parca urmam magnetic toate miscarile pe care le faceam candva, cand locuiam acolo. Imi teleghidam fiecare gand, si practic ma luptam cu odinioarele sentimente care se tot plimbau prin creierul meu...a fost o lupta frumoasa, haioasa, pentru ca a fost minunat cat am stat cu ele, a fost minunat cat am discutat, si am vazut ca aparentele erau ok, oamenii nu erau schimbati chiar cum credeam. Am vazut in privirile lor admiratie, poate invidie??...hm nu as vrea sa cred asa ceva.....ma simteam analizata, si imi placea, pentru ca ma consider o persoana imbunatatita, mai cizelata si traita putin prin viata. Sa nu exagerez, nu sunt printesa razboinica, dar nici un nimeni...Sunt cineva! Ma simt bine cand zic asta, capat mai multa incredere in mine, fiindca sunt o persoana mai buna, iar asta am facut-o eu, cu puterea mea, cu gandurile mele. Dumnezeu m-a ajutat, ma ajuta si stiu ca o sa ma ajute in continuare daca eu ii dau voie, si imi place cand parca aud " cioc cioc"...
Am trait multe emotii, sentimente, fiori, dar cel mai mare deja-vu l-am avut cand talpile mele au pasit tremurande in curtea centrala din fata caminului 15. Acolo a fost inceputul a 3 ore de puls marit, si fericire ca sunt acolo. Noptile pierdute pe palier in fata camerei, au fost redescoperite si reamintite instantaneu, cand mi-am reluat obisnuita pozitie, pe jos.... Imi doream mult sa ma intorc, la cei care merita. Am avut multe dezamagiri, iar locul acela a fost ca un macel pentru mine, unde "prietenia" parca nu isi gasea compatibilitatea in vocabularul inimii mele. Mintea mea vedea, ma atentiona, dar desigur ca eu nu bagam de seama.... Oricum, am trait si am invatat din experientele mele...iar acum traiesc din gandurile care ma tot judeca si ma tot cearta ca nu sunt sigura pe mine. Uneori am o nesiguranta ca totul merge cum trebuie, am o indoiala ca viata mea petrecuta la Brasov va avea consecinte ultrior, mai exact in schimbarea mea ca om. Desi sunt altcineva acum, inca simt niste frane, ce ma incetinesc... Pate suna exagerat, dar am avut o viata intens de interesanta in anul 2010-2011. Daa!!.. In fiecare week-end veneam la Bucuresti, traiam de pe o zi pe alta, banii mereu erau problema mea cea mai mare, iar chefurile erau ca pe banda rulanta...Zeci de drumuri pana la etajul 2, sau 7, sau 0....colegi, prieteni, amici . Zilele in care ma plictiseam erau acelea cand caminul era gol, iar eu, din lipsa posibilitatilor, ramaneam singura in camera si nu aveam tigari sa imi inec amarul...haha....ce prostuta eram. Desigur, sa imi distrug plictiseala ma duceam la sora mea, in alt camin in MEMO, alta zona. Drumul pana la ea era cel mai tare, ma satisfacea senzatia pe care o aveam cu castile in urechi, cu piesa care ma facea sa fredonez fiecare vers, parca eram acolo, in clip:))...Au fost vremuri frumoase, si poate sunt putin nostalgica, dar trebuie sa recunosc, am o viata mult mai buna acum si tot ce a fost, a ramas in sufletul meu, dar inchis bine undeva, ca vreau sa merg pe drumul pe care ma aflu acum. Sunt bine, insa de la o extrema am trecut la alta...Bucuresti, iubit, prieteni, ganduri....toate sunt noi pentru mine, sunt noi, neprevazute si de multe ori ma fac sa plang, de cele mai multe ori de fericire...!...Poate pierd tramvaiul de la fix, sau intarzie prea mult prietena mea sa mergem la scoala, poate ma cert din nou cu EL si ma intristez, dar toate acestea fac parte din viata mea...fara ele nu pot trai, am nevoie de ele. Ma simt dependenta de o viata mai buna, ma simt dependenta de un iubit care sa imi zica TE IUBESC, ma simt dependenta de mine. Vreau sa fiu EU in fiecare clipa...La un moment dat, acest lucru incepe sa devina dorinta, iar aceasta dorinta uneori e greu de realizat, pentru mine, fiindca simt ca trebuie sa schimb ceva, simt ca trebuie sa fiu altfel, dar oarecum eu nu pot, nu ma pricep, fiindca nu ma simt eu. Orice om cred ca trece prin asta, si dupa niste incercari si o perioada de timp, observa ca si-a gasit "the perfect match" cu personalitatea lui, cu EL insusi. Eu mai am de lucrat in privinta asta..
Nu este greu sa imi dau seama totusi ca acum, am langa mine oameni care ma iubesc, si ma fac sa ma simt bine, si increzatoare. Poate nu imi dau silinta intotdeauna 100%, dar eu stiu ce pot, cat pot si ce vreau.
Brasovul a fost o experienta uimitoare, acum imi dau seama ca viata nu inseamna doar distractie, e ceva mai complicat....Cert este ca trebuie sa avem grija cum traim, si cum ne "pierdem timpul"...
Ma simt bine cand scriu, desi poate nu imi iese tot din suflet, dar stim cu totii ca nu exista cuvinte in dictionar care ar putea descrie unele...ganduri...sentimente...
Cam asta a fost tot , in linii mari, despre viata mea in Brasov, in camera mea...fosta...302..A....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu