joi, noiembrie 17, 2011

Ministerul introduce o nouă clasă în sistemul educaţional: CLASA ZERO!

Poate toţi ne întrebăm, ce este clasa zero?.. Ei bine, este exact clasa pe care copiii născuţi în 2006 vor fi obligaţi să o urmeze. Totul va începe în Bucureşti, unde noile reguli din Minister vor ca micuţii să înceapă şcoala de la 6 ani.

Generaţia din 2006 va fi împărţită în două: unii vor merge la şcoală, alţii la grădiniţă. Cei care sunt născuţi până la data de 1 septembrie, vor fi nevoiti să mearga la şcoală, în clasa zero. Pentru cei a căror zi de naştere este între 1 şi 31 septembrie, părinţii lor vor avea decizia dacă aceştia merg sau nu la şcoală, in funcţie de pregătirea lor fizică şi emoţională. Poate cei care cred că odraslele lor ar mai trebui sa copilărească un pic, îi mai pot lăsa un an de stat la grădiniţă. 
Aceste schimbări sunt totuşi riscante şi presupun  nişte probleme. Lipsa fondurilor, personalului , programei şi mai ales a sălilor de curs, îngreunează  situaţia. Oricum, se presupune că programa va apărea abia peste 3 luni, iar 2 săli sunt pregătite deja la Şcoala nr.96 din Bucureşti. Din lipsă de profesori, golul ar fi acoperit de aceeaşi educatori care au astăzi în grijă şi câte 35 de puşti. Directorii sunt nevoiţi să se descurce cum pot până situaţia îşi va reveni. Să sperăm că Ministerul Educaţiei va putea oferi şcolarilor condiţiile necesare pentru o educaţie de la o vârstă atât de fragedă.

Un comentariu:

  1. SUNT MANDRU DE TINE DRAGA MEA.
    AI VOCATIE PENTRU ACEASTA MESERIE!
    MULT MULT SUCCES IN CONTINUARE.

    Tick Lelcu

    RăspundețiȘtergere