miercuri, noiembrie 09, 2011

Incendiu la Sibiu

Trei incendii din zona montana din Sibiu au afectat peste 60 de hectare de padure si vegetatie
Transalpina, este  zona montana afectata de incendiile a celor 60 de hectare de vegetaţie şi pădure, aflata la granita dintre judeţele Sibiu, Vâlcea şi Alba, mai exact Ocolul Silvic Valea Frumoasei, fond forestier din Ocolul Silvic Tălmaciu şi Ocolul Silvic Voineasa. Astazi, specialiştii IGSU au declarat ca incendiile au fost limitate, dar nu lichidate.
Reprezentanţii ISU Sibiu, au declarat ca nu s-a stabilit cauza izbucnirii celor 2 incendii care s-au manifestat în judeţul Sibiu, dar ca ar exista doua variante:
fie neglijenţă din partea unor turişti sau ciobani care au urcat până la 1.700 de metri altitudine şi au făcut focul, fie foc pus intenţionat.
Dupa survolarea zonei Transalpina, s-a putut constata ca mai mult de 60 de hectare de vegetatie, gol alpin si padure au fost afectate de incendii, a spus intr-o conferinta, astazi, adjunctul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Viorel Nemes."Am plecat în survol în această dimineaţă (duminică dimineaţa -n.r.) la ora 10.00. Până la ora 14.00 am survolat zona şi am intervenit cu elicopterul cu apă în punctele în care flăcările se manifestau cu cea mai mare putere. S-au executat nouă zboruri cu apă, alimentându-se din Lacul Vidra", a declarat  Nemeş.
Eforturile depuse de fortele de interventie, incendiile au fost limitate, fiind "redus orice risc de dezvoltare a lor", insa nu sunt lichidate, mai fiind necesare cel puţin 24 de ore de intervenţie pentru a lichida toate focarele."Vom continua operaţiunile şi în următoarele ore, dar şi mâine (luni - n.r). Forţele vor rămâne în teren pentru a supraveghea zona, având în vedere că propagarea acestor incendii se poate face mocnit, pe sub stratul de vegetaţie depusă la sol, sau prin coronamente şi pot apărea focare noi la 30 - 40 de metri distanţă, în zone la care nici nu te aştepţi", a mai afirmat prim-adjunctul IGSU.
Pompierii din judetul Sibiu sunt in prezent in alerta codului portocaliu, fapt pentru care, alaturi de cei din judetele Alba şi Vâlcea, s-au impartit in mai multe ture de personal, pentru a face fata intregului incendiu, dar si de a preveni de asemenea, eventuale complicatii.
Aproape trei sute de pompieri, militari, jandarmi si voluntari din judetele Sibiu, Valcea si Alba au intervenit pentru lichidarea incendiilor la ora transmiterii acestei stiri, ne afirma reprezentantii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu