marți, martie 19, 2013

Rugbiştii se luptă pentru Cupa Mondială: România-Georgia 2013


      Meciul pentru marea bătălie din Cupa Europeană pe Naţiuni la rugby a avut loc sâmbătă 16 martie pe stadionul naţional „Arcul de Triumf”, Bucureşti. Duelul s-a incheiat la egalitate,cu scorul 9-9, echipele fiind mari favorite la calificarea directă la Cupa Mondială din 2015. Echipele care ocupă primele două locuri în a doua competiție valorică a rugby-ului european, după Turneul celor Șase Națiuni, se califică direct la Cupa Mondială in 2015 din Anglia. Această partidă a fost ultima jucata de „stejari”în CEN în 2013.

Cele două partide au generat  tensiune atât în tribune cât şi în rândul jucătorilor care au ridicat miza jocului, mai ales în a doua partidă când scorul era la egalitate 6-6. Numarul 12, Florin Vlaicu nu a ratat cele 3 transformări şi a înscris în scorul final, la fel ca şi georgianul Merab Kvirikaşvili, care se pare că s-a revanşat cu 6 puncte pe tabelă pentru gruzini, pe care „stejarii” nu i-au mai învins din 2010.
   Lynn Howells, antrenorul galez al României, a subliniat, la conferința de presă de dinaintea partidei, importanța duelului cu gruzinii.
"O victorie ne poate califica direct la Cupa Mondială din Anglia. Ne vom lupta de la egal la egal cu Georgia şi ne dorim să câştigăm Grand Slam-ul, nu numai această partidă", a adăugat fostul internațional galez.
   În ultimele trei partide, România pierduse mereu în faţa Georgiei, 11-18 la Tbilisi, 9-25 la Cupa Mondială 2011 şi 13-19 la Bucureşti în 2012, tot în CEN.  Se pare că meciul a atins cote maxime în ultima partidă când aşteptările antrenorilor români erau sceptice, însă fericirea a venit într-un sfârşit când Vlaicu a egalat scorul.
În clasamentul final, tricolorii s-au clasat pe poziţia a doua, cu 19 puncte (+49), în timp ce Georgia a câştigat competiţia, cu acelaşi număr de puncte 19 (+74)
           Tot sâmbătă, s-au disputat şi ultimele partide în Turneul celor Şase Naţiuni. Ţara Galilor şi-a apărat trofeul câştigat anul trecut, în urma victoriei în faţa Angliei, scor 30-3.  Italia a reuşit o nouă surpriză, învingând Irlanda, cu 22-15, aceasta fiind al doilea succes al peninsularilor în actuala ediţie, după succesul cu Franţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu